Skip to content

Termene și condiții

Această aplicație Mobile Fitting App/Connexx Fit2Go (denumită în continuare „Aplicația”) a fost dezvoltată și concepută în numele WS Audiology Danemark A/S („Compania”).

Prin acceptarea și utilizarea Aplicației pe tableta sau dispozitivul dvs. mobil, sunteți de acord să respectați aceste Termene și condiții și orice amendamente ale acestora.

Scop

Aplicația este destinată utilizării doar de către profesioniști în domeniul sănătății auditive.

Cu ajutorul aplicației, dvs. în calitate de profesionist în domeniul sănătății, puteți ajusta funcțiile de confort ale dispozitivelor auditive într-un anumit cadru. De asemenea, aceasta vă permite să personalizați sunetul în numele clientului dvs.

Dreptul de utilizare

Compania vă acordă o licență revocabilă, neexclusivă, la nivel mondial pentru utilizarea Aplicației în scopul prevăzut, atât timp cât Compania oferă această Aplicație în jurisdicția dvs. Nu aveți dreptul să distribuiți sau să puneți Aplicația la dispoziția niciunei părți terțe.

Aveți libertatea de a înceta utilizarea și de a dezinstala Aplicația în orice moment.

Drepturi privind proprietatea intelectuală

Aplicația și conținutul prezentat în Aplicație sunt protejate prin drepturi de autor, mărci comerciale, brevete și alte drepturi de proprietate intelectuală și drepturi de proprietate rezervate de Companie.

Declinarea responsabilității și limitarea răspunderii

În calitate de profesionist în domeniul sănătății auditive, sunteți responsabil pentru ajustarea pe care o oferiți clientului. Compania furnizează Aplicația pentru a vă permite să efectuați acest serviciu.

Aplicația va fi utilizată numai în scopul prevăzut și cu dispozitive auditive compatibile.

Compania nu declară, nu asigură și nu garantează că utilizarea Aplicației va fi neîntreruptă sau fără erori. Compania are dreptul de a întrerupe furnizarea de asistență pentru Aplicație în orice moment. Aplicația și datele din prezentul document sunt furnizate „ca atare” și fără nicio garanție expresă sau implicită.

În măsura maximă permisă de lege, Compania nu va fi răspunzătoare pentru daunele rezultate din utilizarea Aplicației, inclusiv daunele directe, indirecte, speciale, incidentale, pe cale de consecință sau punitive sau orice alte pierderi sau daune de orice fel, inclusiv perturbarea sau pierderea datelor.

Pentru a evita orice dubiu, nicio prevedere a acestor termene și condiții nu exclude sau limitează nicio garanție, măsură reparatorie sau drept care nu poate fi exclus sau limitat de lege.

Modificări

Compania își rezervă dreptul de a modifica aceste Termene și condiții în orice moment și, dacă doriți continuarea utilizării Aplicației, vi se va solicita să acceptați Termenele și condițiile, cu modificările ulterioare.

Legislația aplicabilă și litigiile

Orice litigiu sau revendicare ce decurge din sau în legătură cu Aplicația este guvernată de normele de drept material din Danemarca, iar locul de desfășurare a oricărui litigiu judiciar va fi Danemarca, cu excepția cazului în care legislația obligatorie locală prevede alte legi și locuri de desfășurare.

Aceste Termene și condiții au fost actualizate ultima dată la 20.05.2023.